Română (România)English (United Kingdom)

Fundatii Comunitare

 

Excelență în educație

Robotel excelenta educatie

„Opționalul de Robotică” e un proiect prin care 8 roboţi Lego Mindstorm NXT 2.0 şi de 30 de tutoriale ajută elevii să studieze matematica, punând în practică noţiuni teoretice abstracte.

„Opționalul de Robotică” e unul din proiectele finanțate de fondul “Collegium.Excelență în Educație” dezvoltat de Fundația Comunitară Cluj și susținut de compania Electrogroup. Comp
ania este interesată atât de performața în educație cât și de educația din domeniul tehnic din Cluj. Fondul a fost gândit să susțină sistemul de învățământ din municipiu în modernizarea unor laboratoare cu echipamente inovatoare sau în retehnologizarea unor instituții școlare.

Treptat Fundația a dezvoltat o abordare nouă prin care să implice și comunitatea în dezvoltarea soluțiilor. În cadrul celei de-a doua ediții s-au identificat întâi nevoile din instituțiile de învățământ clujene, iar apoi au fost selectați studenți clujeni care au propus diverse soluții tehnice pentru rezolvarea problemelor. Instituţiile de învăţământ au primit finanţări nerambursabile de câte 15.000 lei fiecare, iar studenţii au primit burse, de câte 4.500 lei/proiect, pentru idei şi implementare.

Fondul Mega Image pentru Comunitate

Mega Image

În 2013 Fundația Comunitară București și Delhaize Group au lansat Fondul Mega Image pentru Comunitate în valoare de 100.000 lei. Fondul susține proiectele care reactivează spiritul comunitar.

În cursa pentru finanțare au fost înscrise 101 de proiecte ale organizațiilor non-profit și grupurilor de inițiativă din care s-au ales 10 proiecte câștigătoare. Selecția lor a fost realizată de către un juriu independent format din persoane cu experiență în domenii legate de implicare socială, comunitate și responsabilitate socială corporatistă și care fac parte din organizații non-guvernamentale și companii multinaționale.

Printre ideile finanțate se numără o competiție sportivă organizată de locuitorii cartierului Costeasca, un atelier de reparat biciclete pentru tinerii din zona Carol, un festival de teatru de apartament, un centru comunitar pentru locuitorii din Otopeni, o expoziție cu fotografii vechi pentru redescoperirea istoriei și tradiției cartierului Lacul Tei, precum și sprijin pentru locuitorii din Ferentari să își rezolve singuri problemele comune din cartier.

Sigle site




SAPE ERROR: Нарушена целостность данных при записи в файл: /home/cercul21/public_html/fundatiicomunitare/templates/rt_somaxiom_j15/images/cache/4ca4a8b516e35555f199ac692b348505/links.db